Osteoartoza deformantă (OA)

OSTEOARTROZA DEFORMANTĂ (OA)
Lucia Dutca, Lealea Chiaburu, Liliana Groppa

     grup de boli cu consecinţe anatomice, clinice şi biologice similare (degradarea cartilajului articular, osului subcondral, etc.) care conduc la insuficienţa de organ a articulaţiei.

     Nu este strict degenerativă: are etiologie complexa, diferă de îmbătrânire şi uzură, este asimetrică, afectează toate structurile articulare, poate fi primară sau secundară.
Epidemiologie
  • Cea mai frecventa suferinţă articulară umană.
  • A doua cauză de invaliditate după maladiile cardiovasculare.
  • Prevalenta creşte cu vârsta: 1% < 30 ani, 10% < 40 etc.
  • < 45 ani B > F, 45 - 55 ani F = B, > 55 ani F > B (mâini, genunchi).
ETIOLOGIE
     Pentru dezvoltarea OA sunt necesare următoarele condiţii: suprafeţe normale supuse unor eforturi anormale sau suprafeţe anormale supuse unor eforturi normale.
Factori favorizanţi:
  • Factori generali:
    • sexul (feminin)
    • ereditatea (patologia congenitală a genei colagenului tip II, mutaţia genei colagenului tip II, genele HLA)
    • rasa/etnia
    • vârsta înaintată
    • nutriţia
    • obezitatea
    • statutul hormonal (ex. postmenopauza).
  • Factori locali
    • solicitarea profesională
    • trauma articulară
    • activitatea sportivă
    • dezvoltarea vicioasă a oaselor şi articulaţiilor
    • decondiţionarea musculaturii periarticulare
    • intervenţii chirurgicale pe articulaţii în anamneză (ex. menisc-ectomie).
Cauzele OA secundare:
  • repartizarea neuniformă a greutăţii asupra cartilajului articular: dereglări de statică, laxitatea ligamentelor.
  • solicitări repetate articulare, microtraumatisme (sport, profesii etc.).
  • fracturi osoase sau articulare.
  • osteonecroză (cap sau condil femural).
  • displazii congenitale (şold, genunchi).
  • tratament chirurgical (menisc-ectomie, disc-ectomie, osteotomie).
  • maladii reumatismale inflamatorii cronice, ce evoluează cu eroziuni osoase.
  • condrocalcinoză, infecţii articulare.
Tabloul clinic
Semne clinice subiective:
  1. Durerea de tip “mecanic”, durere nocturnă şi durere acutizată (cu substrat sinovitic)
  2. Redoare de inactivitate (de scurtă durată < 30 min.) cauza: îngroşarea capsulei şi a membranei sinoviale.
  3. Limitarea mobilităţii (se datorează îngroşării capsulei precum şi intervenţiei condrofitelor sau osteofitelor marginale).
  4. Instabilitate articulară sau senzaţia că articulaţia te părăseşte (se explică mai probabil prin scăderea forţei musculare).
Semne clinice obiective:
  1. Sensibilitatea pe linia articulară
  2. Tumefierea dur-elastică (“osoasă”) datorată hipertrofiei capetelor osoase şi osteofitelor marginale (ex. nodulii Heberden sau Bouchard din artroza interfalangiană)
  3. Hidrartroza
  4. Chisturile mucoide, din vecinătatea articulaţiilor superficiale
  5. Crepitaţiile şi cracmentele, produse de frecarea suprafeţelor articulare neregulate sau denudate de cartilaj, evidenţiate prin palpare dar şi audibile în timpul mobilizării pasive sau active
  6. Limitarea mobilităţii articulare
  7. Blocarea mişcării prin corpi reziduali (“şoareci articulari”) (fragmente de menisc, condrofite sau de sinovială cu metaplazie condroidă) interpuşi între suprafeţele articulare.
  8. Dezaxarea, datorată remodelării şi distrugerii capetelor osoase şi slăbirii aparatului capsulo-ligamentar.
Osteoartroza genunchiului (gonartroza)
Cunoscută în
  1. variantă primară,
  2. dar mai ales secundară: traumatică, prin malaliniere sau “ încărcare”, etc.
  • Durere antero-mediană, agravată de mers şi de coborârea scărilor.
  • Episoade de “blocaj articular”.
  • Hidrartroză.
  • Frecvente puseuri “de activare”.
  • Durere la mobilizarea rotulei, mai ales în sus.
  • Instabilitate articulară prin afectarea ligamentelor colaterale sau a celor încrucişate (semnul “sertarului”).
  • Limitarea flexiei: călcâiul nu poate atinge fesa, cu bolnavul în decubit dorsal.
Criteriile de diagnostic pentru OA genunchiului (ACR, 1986)
  1. Dureri în genunchi majoritatea zilelor în decurs de o lună
  2. Existenţa osteofitelor marginale în articulaţie
  3. Analiza lichidului sinovial caracteristică pentru OAD
  4. Vârsta ≥40 ani
  5. Redoarea matinală ≤ 30 min.
  6. Cracment articular la mişcări active
Notă: Diagnosticul OAD genunchiului se stabileşte în baza existenţei punctelor 1 şi 2 sau punctelor 1, 3, 5 şi 6 sau punctelor 1, 4, 5 şi 6.
Osteoartroza şoldului (coxartroza)
  • Cunoscută în două forme etiologice:
  1. Primară, întâlnită la femei între 40-60 ani, cu tendinţă de a afecta mai frecvent şoldul drept
  2. Secundară pe fond de: malalinierea şoldului, artrite, osteonecroză aseptică a capului femural etc.
  • Coxalgie de tip “mecanic” sau “inflamator”, cu iradiere în coapsă (anterolateral), fesă şi genunchi.
  • Limitare funcţională:
  1. Tulburări de mers
  2. Scăderea distanţei parcurse
  3. Dificultate la urcatul scărilor
  4. Atitudine vicioasă în semiflexie şi rotaţie externă
  5. Contractură musculară.
Criteriile de diagnostic pentru OA şoldului (ACR, 1991)
  1. Dureri în şold majoritatea zilelor pe parcursul lunii
  2. Existenţa osteofitelor în şold şi/sau în acetabulus
  3. VSH ≤ 20 mm/oră
  4. Limitarea rotaţiei externe a şoldului
Notă: Diagnosticul OAD şoldului se stabileşte în baza existenţei punctelor 1 şi 2 sau punctelor 2 sau a punctelor 1, 3 şi 4.
Osteoartroza mîinii
Adesea clasificată ca primară, din cauza caracterului ereditar şi lipsei oricărei cauze aparente.
  • Mai frecventă la femei în vârstă.
  • Afectează cu predominanţă articulaţiile interfalangiene distale (noduli Heberden) sau/şi proximale (noduli Bouchard) sau prima metacarpofalangiană (rizatroza policelui), de cele mai multe ori simetric.
  • Durere, redoare, dar cu conservarea îndelungată a funcţiei, inclusiv a dexterităţii.
  • Formele erozive ale localizărilor de mai sus constituie variante diferite şi mai puţin frecvente.
Criteriile de diagnostic pentru OA mîinii (ACR, 1990)
  1. Durere în mână, sensibilitatea la durere sau mişcări limitate în majoritatea zilelor pe parcursul lunii precedente.
  2. Induraţie dură ≥2 din 10 diferitor articulaţii ale mâinilor.*
  3. Tumefierea a mai puţin de 3 articulaţii metacarpofalangiene
  4. Tumefiere osoasă a ţesuturilor a 2 sau mai multe articulaţii interfalangiene distale
  5. Deformarea a 2 sau mai multe din cele10 articulaţii selectate ale mâinilor
Notă: Diagnosticul OAD se stabileşte în baza existenţei punctelor 1, 2, 3 şi 4 sau punctelor 1, 2, 3, şi 5.
Exemple de diagnostic
  1. Osteoartroză deformantă primitivă, poliosteoartroză, forma nodulară, cu afectare preponderentă a articulaţiilor interfalangiene distale (noduli Heberden), genunchilor (gonartroză bilaterală) St. Rö-III, gravitate moderată, cu sinovita secundară a genunchiului drept.
  2. Osteoartroză secundară posttraumatică (lezarea meniscului median al genunchiului stâng), monoosteoartroză, stadiul Rö-II, gravitate uşoară, cu sinovită secundară, periartrită.
  3. Osteoartroză primitivă, poliosteoartroză în asociere cu osteocondroză, cu afectarea preponderentă a genunchilor bilateral, stadiul Rö-IV, gravitate marcat pronunţată, regiunii cervicale şi lombare cu sindrom algic radicular.
      Pentru mai multă informaţie despre Diagnosticul pozitiv, Diferenţial şi Tratamentul Osteoartrozei Deformante consultaţi Compendiul de Reumatologie, 2009, sub redacţia prof. univ., d.h.m. Liliana Groppa.