Osteoartoza deformantă (OA)

OSTEOARTROZA DEFORMANTÄ‚ (OA)
Lucia Dutca, Lealea Chiaburu, Liliana Groppa

     grup de boli cu consecințe anatomice, clinice și biologice similare (degradarea cartilajului articular, osului subcondral, etc.) care conduc la insuficiența de organ a articulației.

     Nu este strict degenerativă: are etiologie complexa, diferă de îmbătrînire și uzură, este asimetrică, afectează toate structurile articulare, poate fi primară sau secundară.
Epidemiologie
  • Cea mai frecventa suferință articulară umană.
  • A doua cauză de invaliditate după maladiile cardiovasculare.
  • Prevalenta crește cu vîrsta: 1% < 30 ani, 10% < 40 etc.
  • < 45 ani B > F, 45 - 55 ani F = B, > 55 ani F > B (mîini, genunchi).
ETIOLOGIE
     Pentru dezvoltarea OA sunt necesare următoarele condiții: suprafețe normale supuse unor eforturi anormale sau suprafețe anormale supuse unor eforturi normale.
Factori favorizanți:
  • Factori generali:
    • sexul (feminin)
    • ereditatea (patologia congenitală a genei colagenului tip II, mutația genei colagenului tip II, genele HLA)
    • rasa/etnia
    • vîrsta înaintată
    • nutriția
    • obezitatea
    • statutul hormonal (ex. postmenopauza).
  • Factori locali
    • solicitarea profesională
    • trauma articulară
    • activitatea sportivă
    • dezvoltarea vicioasă a oaselor și articulațiilor
    • decondiționarea musculaturii periarticulare
    • intervenții chirurgicale pe articulații în anamneză (ex. menisc-ectomie).
Cauzele OA secundare:
  • repartizarea neuniformă a greutății asupra cartilajului articular: dereglări de statică, laxitatea ligamentelor.
  • solicitări repetate articulare, microtraumatisme (sport, profesii etc.).
  • fracturi osoase sau articulare.
  • osteonecroză (cap sau condil femural).
  • displazii congenitale (șold, genunchi).
  • tratament chirurgical (menisc-ectomie, disc-ectomie, osteotomie).
  • maladii reumatismale inflamatorii cronice, ce evoluează cu eroziuni osoase.
  • condrocalcinoză, infecții articulare.
Tabloul clinic
Semne clinice subiective:
  1. Durerea de tip "œmecanic", durere nocturnă și durere acutizată (cu substrat sinovitic)
  2. Redoare de inactivitate (de scurtă durată < 30 min.) cauza: îngroșarea capsulei și a membranei sinoviale.
  3. Limitarea mobilității (se datorează îngroșării capsulei precum și intervenției condrofitelor sau osteofitelor marginale).
  4. Instabilitate articulară sau senzația că articulația te părăsește (se explică mai probabil prin scăderea forței musculare).
Semne clinice obiective:
  1. Sensibilitatea pe linia articulară
  2. Tumefierea dur-elastică ("osoasă") datorată hipertrofiei capetelor osoase și osteofitelor marginale (ex. nodulii Heberden sau Bouchard din artroza interfalangiană)
  3. Hidrartroza
  4. Chisturile mucoide, din vecinătatea articulațiilor superficiale
  5. Crepitațiile și cracmentele, produse de frecarea suprafețelor articulare neregulate sau denudate de cartilaj, evidențiate prin palpare dar și audibile în timpul mobilizării pasive sau active
  6. Limitarea mobilității articulare
  7. Blocarea mișcării prin corpi reziduali ("œșoareci articulari") (fragmente de menisc, condrofite sau de sinovială cu metaplazie condroidă) interpuși între suprafețele articulare.
  8. Dezaxarea, datorată remodelării și distrugerii capetelor osoase și slăbirii aparatului capsulo-ligamentar.
Osteoartroza genunchiului (gonartroza)
Cunoscută în
  1. variantă primară,
  2. dar mai ales secundară: traumatică, prin malaliniere sau "œ încărcare", etc.
  • Durere antero-mediană, agravată de mers și de coborîrea scărilor.
  • Episoade de "œblocaj articular".
  • Hidrartroză.
  • Frecvente puseuri "œde activare".
  • Durere la mobilizarea rotulei, mai ales în sus.
  • Instabilitate articulară prin afectarea ligamentelor colaterale sau a celor încrucișate (semnul "œsertarului").
  • Limitarea flexiei: călcîiul nu poate atinge fesa, cu bolnavul în decubit dorsal.
Criteriile de diagnostic pentru OA genunchiului (ACR, 1986)
  1. Dureri în genunchi majoritatea zilelor în decurs de o lună
  2. Existența osteofitelor marginale în articulație
  3. Analiza lichidului sinovial caracteristică pentru OAD
  4. Vîrsta ≥40 ani
  5. Redoarea matinală ≤ 30 min.
  6. Cracment articular la mișcări active
Notă: Diagnosticul OAD genunchiului se stabilește în baza existenței punctelor 1 și 2 sau punctelor 1, 3, 5 și 6 sau punctelor 1, 4, 5 și 6.
Osteoartroza șoldului (coxartroza)
  • Cunoscută în două forme etiologice:
  1. Primară, întîlnită la femei între 40-60 ani, cu tendință de a afecta mai frecvent șoldul drept
  2. Secundară pe fond de: malalinierea șoldului, artrite, osteonecroză aseptică a capului femural etc.
  • Coxalgie de tip "œmecanic" sau "œinflamator", cu iradiere în coapsă (anterolateral), fesă și genunchi.
  • Limitare funcțională:
  1. Tulburări de mers
  2. Scăderea distanței parcurse
  3. Dificultate la urcatul scărilor
  4. Atitudine vicioasă în semiflexie și rotație externă
  5. Contractură musculară.
Criteriile de diagnostic pentru OA șoldului (ACR, 1991)
  1. Dureri în șold majoritatea zilelor pe parcursul lunii
  2. Existența osteofitelor în șold și/sau în acetabulus
  3. VSH ≤ 20 mm/oră
  4. Limitarea rotației externe a șoldului
Notă: Diagnosticul OAD șoldului se stabilește în baza existenței punctelor 1 și 2 sau punctelor 2 sau a punctelor 1, 3 și 4.
Osteoartroza mîinii
Adesea clasificată ca primară, din cauza caracterului ereditar și lipsei oricărei cauze aparente.
  • Mai frecventă la femei în vîrstă.
  • Afectează cu predominanță articulațiile interfalangiene distale (noduli Heberden) sau/și proximale (noduli Bouchard) sau prima metacarpofalangiană (rizatroza policelui), de cele mai multe ori simetric.
  • Durere, redoare, dar cu conservarea îndelungată a funcției, inclusiv a dexterității.
  • Formele erozive ale localizărilor de mai sus constituie variante diferite și mai puțin frecvente.
Criteriile de diagnostic pentru OA mîinii (ACR, 1990)
  1. Durere în mînă, sensibilitatea la durere sau mișcări limitate în majoritatea zilelor pe parcursul lunii precedente.
  2. Indurație dură ≥2 din 10 diferitor articulații ale mîinilor.*
  3. Tumefierea a mai puțin de 3 articulații metacarpofalangiene
  4. Tumefiere osoasă a țesuturilor a 2 sau mai multe articulații interfalangiene distale
  5. Deformarea a 2 sau mai multe din cele10 articulații selectate ale mîinilor
Notă: Diagnosticul OAD se stabilește în baza existenței punctelor 1, 2, 3 și 4 sau punctelor 1, 2, 3, și 5.
Exemple de diagnostic
  1. Osteoartroză deformantă primitivă, poliosteoartroză, forma nodulară, cu afectare preponderentă a articulațiilor interfalangiene distale (noduli Heberden), genunchilor (gonartroză bilaterală) St. Rö-III, gravitate moderată, cu sinovita secundară a genunchiului drept.
  2. Osteoartroză secundară posttraumatică (lezarea meniscului median al genunchiului stîng), monoosteoartroză, stadiul Rö-II, gravitate ușoară, cu sinovită secundară, periartrită.
  3. Osteoartroză primitivă, poliosteoartroză în asociere cu osteocondroză, cu afectarea preponderentă a genunchilor bilateral, stadiul Rö-IV, gravitate marcat pronunțată, regiunii cervicale și lombare cu sindrom algic radicular.
      Pentru mai multă informație despre Diagnosticul pozitiv, Diferențial și Tratamentul Osteoartrozei Deformante consultați Compendiul de Reumatologie, 2009, sub redacția prof. univ., d.h.m. Liliana Groppa.