Boala Lyme

BOALA LYME
Elena Deseatnicova, Daniela Cepoi, Laura Vremiș

   Maladia Lyme este o zoonoză transmisă de către căpușe, provocată de spirochetele din specia Ð’urgdorferi. Maladia este cauzată de bacteria Borelia (Borrelia burgdorferi), vectorul căreia este căpușa.

EPIDEMIOLOGIE
  • Majoritatea cazurilor de boala Lyme sunt limitate în focarele teritoriale în SUA, Europa și Asia. Tipurile de B. burgdorferi sunt transmise de către căpușele Ixodes, de exemplu, Ixodes scapularis.
  • La această maladie sunt sensibile toate persoanele indiferent de vîrstă și sex.
  • Unui risc deosebit sunt supuși oamenii, care se află în păduri, parcuri sau lucrătorii de cîmp.
ETIOPATOGENIE
  • Perioada latentă a maladiei Lyme variază de la 1 la 50 zile, în mediu fiind de 10-12 zile. După infectarea persoanei, B. burgdorferi se înmulțește în straturile dermei și apoi se răspîndește prin circulația sanguină în organele interne, ducînd la manifestări extracutanate.
  • La 70-80% de pacienți cu maladia Lyme se dezvoltă un rash cutanat caracteristic, eritemul migrator, pe suprafața unde s-a alimentat căpușa. Rash-ul, de obicei, apare pe parcursul cîtorva zile "“ săptămîni după mușcătura de căpușă (intervalul 3-30 zile).
  • Semnul maladiei Lyme diseminate este apariția focarelor multiple de eritem migrator. Ea apare aproximativ la 50 % din pacienții cu forma precoce localizată a maladiei. Erupțiile secundare sunt similare celor primare, cu toate că ele sunt de dimensiuni mai mici și pot apărea pe diferite părți ale corpului.
  • Febra, astenia, durerile musculare și articulare însoțesc diseminarea infecției.
Tabloul clinic
Manifestările clinice ale bolii Lyme într-o măsură semnificativă reflectă biologia B. burgdorferi, care se înmulțește subcutanat și apoi prin circulația sanguină este diseminată către alte organe interne unde maladia poate fi diagnosticată. De obicei, semnele clinice ale diferitor stadii ale maladiei (precoce localizată, precoce diseminată sau tardivă) pot să interfereze
 
Stadiul I.
Eritemul cronic migrator (precoce localizat,cu durata de cîteva săptămîni)
  • hiperemia maculei sau papulei în regiunea înțepăturii
  • astenie
  • febră
  • frisoane
  • dureri în regiunea occipitală
  • mialgii
  • artralgii
  • limfadenopatii
  • Eritemul migrator, frisoanele, febra, semnele intoxicației generale sunt manifeste la 40-50% dintre persoanele infectate în decursul primei luni după înțepătura căpușei.
  • Este caracteristică evoluția pseudogripală cu febră, frisoane, cefalee, astenie, fatigabilitate, mialgii și artralgii difuze.
  • Febra poate ajunge valori foarte înalte "“ pînă la 39-40ºC, acompaniată de frisoane "“ această stare poate dura timp de 10-12 zile. Uneori este prezentă greața, voma.
  • Tusea seacă, rinoreea, xerostomia "“ sunt rar întîlnite.
  • Implicarea inimii se înregistrează la 4 %-10 % din pacienți și, de obicei, se manifestă sub forma blocului atrioventricular de grad diferit.
  • Simptomul principal al maladiei Lyme este eritemul migrator anular. Aproximativ la 20% pacienți eritemul poate fi singura manifestare a primului stadiu al bolii. La început pe locul înțepăturii apare un eritem (pată hiperemiată de aceeași intensitate, care în decurs de cîteva zile se dilată în toate direcțiile pînă la zeci de centimetri în diametru). Marginile sunt bine delimitate, roșii-aprinse, ascensionate deasupra pielii sănătoase. La o parte din pacienți centrul eritemului devine mai palid și capătă aspect de inel, apare un aspect cianotic. În regiunea maculei poate apărea pruritul, o durere nesemnificativă.
  • În cazul tratamentului cu antibiotice hiperemia se menține cîteva zile; fără tratament "“ se menține timp de 2 luni și mai mult. După dispariția ei este posibilă o pigmentare slabă cu descuamare furfuracee.
Stadiul II. (precoce diseminată, durata de la cîteva zile pînă la 1-2 luni)
  • eritem cronic migrator (dimensiunile erupțiilor sunt mai mici, comparativ cu faza acută și sunt diseminate pe tot corpul)
  • implicarea aparatului osteoarticular (artrită inflamatorie 10%), dureri migratoare în mușchi și articulații, structurile periarticulare
  • afectările cardiace: (mio- și pericardita, blocurile atrio-ventriculare, cardiomegalia)
  • afectările neurologice: (meningoencefalita, encefalopatia sau neuropatia periferică, paralezia perechii a VII-ea a nervilor craniocerebrali, encefalomielita)
  • sunt posibile: cheratita, hepatita, necroza lienală sau a țesuturilor subcutanate (panniculita), angina, bronșita, afectarea renală
    Acestea își fac apariția la 10-15% infectați după cîteva săptămîni sau luni (de obicei în lipsa tratamentului adecvat). Se manifestă prin afectarea sistemului nervos central, sistemului cardio-vascular (cardialgii, palpitații), afectarea pielii prin multiple eriteme inelare, urticarie.

Artritele în cadrul maladiei Lyme
  • După evoluție se aseamănă cu artrita reactivă.
  • Sunt afectate preponderent articulațiile mari (genunchii, scapulo-humerale, coatelor), mai rar cele mici (ale mîinilor, plantelor, temporo-mandibulare).
  • Artritele apar deseori la 5-6 săptămîni sau mai tîrziu, însă pot să se dezvolte și mai devreme, cînd sunt prezente eritemul și sindromul de intoxicație generală.
    Primele semne ale artritei evolutive sunt: artralgiile, ce minimalizează mobilitatea articulară. Uneori artralgiile au un caracter migrator, însă artrita se dezvoltă de obicei intr-o singură articulație. Articulațiile afectate, de regulă, nu sunt modificate din exterior sau poate fi prezentă o tumefiere relativă a țesuturilor periarticulare. Durata artritei oscilează de la 8 zile la 3 luni. Fără tratament etiotrop, deseori, după remisiune se dezvoltă acutizări frecvente ale artritei. Recidivele pot surveni cîteva la număr în diferite articulații "“ în așa caz boala Lyme capătă o evoluție trenantă cronică. Gravitatea, durata evoluției artritelor și intervalele între ele sunt forte variabile.

Stadiul III. (Tardiv, durata de luni-ani)
  • Evoluția cronică a maladiei Lyme apare după 1-3 luni de la finisarea primelor două stadii (uneori peste 6-12 luni și mai mult).
  • Boala capătă un caracter recidivant de durată cu sindrom astenic, cefalee, excitabilitate marcată sau depresie, dereglări de somn, afectări ale diferitor organe și sisteme.
  • Manifestările cele mai frecvente sunt afectările articulare, ale sistemului nervos central și pielii.
Artrita în forma cronică:
  • Deseori evoluează cu afectarea a unei sau două articulații mari
  • Acutizări frecvente
  • Procesul inflamator se atenuează în perioada remisiunilor, dar nu dispare definitiv
În articulații se determină modificările caracteristice pentru inflamația cronică: osteoporoză, subțierea cartilajului, eroziuni "“ uneori "“ scleroză subarticulară, osteofitoză. În lichidul sinovial se depistează leucocitoza (500-100000 celule în 1 mm3), din ea se reușește de a cultiva agentul cauzal al maladiei Lyme.

Sistemul nervos central:
  • Sunt caracteristice encefalomielita, neuropatia periferică, encefalopatia.
  • Encefalomielita este caracteristică pentru țările europene și prezintă o afectare lent progresantă a substanței albe din SNC.
  • Neuropatia periferică "“ tranzitorie, parestezii de tip de ciorapi, scăderea senzației de vibrație, mononeurita multiplex.
  • Encefalopatia "“ se dezvoltă o dereglare moderată a cogniției și memoriei.
Pielea "“ acrodermatitis chronica atrophians (răspunde bine la tratament cu antibiotice).

Pentru mai multă informație despre Diagnosticul pozitiv, Diferențial și Tratamentul Bolii Lyme consultați Compendiul de Reumatologie, 2009, sub redacția prof. univ., d.h.m. Liliana Groppa.