Artritele microcristaline

ARTRITELE MICROCRISTALINE
Larisa Rotaru, Elena Deseatnicova, Lealea Cheaburu
  1. Guta
  2. Condrocalcinoza
  3. Artropatia hidroxiapatitică
GUTA
Guta – este o afecţiune cronică determinată de alterarea metabolismului acidului uric şi care se manifestă clinic, în primul rând, prin artrită acută recidivantă şi formarea nodulilor gutoşi subcutanaţi (tofi) formaţi din acumulări de microcristale de monourat de natriu.

Epidemiologie
  1. Morbiditatea în rândul populaţiei generale – 0,5%, după vârsta de 60 ani – aproximativ 2%
  2. ♂ - frecvent (condiţii – după vârsta de 40 ani, constituţie hiperstenică, obezitate)
  3. ♀ - rar (condiţii – mai frecvent după instalarea menopauzei)
  4. predispoziţie familiară (de la tată la fiu)
Tabelul 29. Cauzele hiperuricemiei

  1. congenitală (gută primară) dereglarea metabolismului acidului uric – 90% pacienţi, determinată de:

    • defect enzimatic la nivel tubular
    • defect al sistemelor enzimatice, ce participă în metabolismul purinelor
  1. dereglare dobândită (gută secundară) – 10% din pacienţi:

    • pe fundalul unei producţii excesive de acid uric în caz de:
      • tumori maligne şi afecţiuni mieloproliferative
      • tratament cu citostatice şi de iradiere
      • anemii hemolitice şi pernicioasă
      • policitemie
      • dereglări metabolice (obezitate, dislipoproteinemii, ↑trigliceridelor)
      • endocrinopatii (hipotireoză, hiperparatireoză, diabet zaharat)
      • psoriazis generalizat
      • sarcoidoză
  • pe fundalul deprimării renale tubulare a eliminării acidului uric în:
    • intoxicaţiile cronice cu plumb, cupru
    • insuficienţa renală cronică



Tabelul 30. Factori provocatori ai hiperuricemiei (acces tranzitoriu sau acut)

alimentaţie cu exces de purine (carne inclusiv de pasăre, peşte gras, măruntaie) administrarea unor medicamente (diuretice tiazidice, citostatice)
abuz de alcool (în special – bere şi vinuri roşii seci) stări patologice, asociate de acidoză sau hipercalcemie
pierdere ponderală rapidă → la hipoalbuminemie intervenţii chirurgicale
deshidratare, expunere la t° înalte infecţii acute
hemoragii masive suprasolicitări fizice considerabile
suprarăcirea organismului traume, stres






Tabelul 31. Clasificare

Etiopatogenetică:

  • primară
  • secundară
După evoluţie clinică (ARA):

  • hiperuricemie asimptomatică
  • artrită acută gutoasă
  • gută tofacee
  • urolitiază şi altă patologie renală asociată gutei
După mecanismul de acumulare a acidului uric:

  • tip metabolic
  • tip hipoexcretor
  • tip mixt
Evolutivă:

  • artrită gutoasă acută
  • artrită intermitentă
  • artrită cronică cu depozitarea paraarticulară a tofilor



Tabelul 32. Tablou clinic

Accesul acut de gută
  1. perioada prodromală (parestezii) – rar
  2. debut subit, de obicei – noaptea
  3. frecvent cu ↑ t° corpului până la 40oC
  4. instalarea rapidă a modificărilor inflamatorii locale articulare – articulaţie tumefiată cu hiperemie, tegumente lucioase, tensionate, cu to locală ↑
  5. durerea în articulaţia afectată – senzaţie de arsură, violentă, insuportabilă
  6. monoartrită>oligoartrită
  7. iniţial este afectată art. metatarsofalangiană a halucelui
  8. la 20-40% din pacienţi – articulaţia genunchiului, articulaţia gleznei, cotului, radiocarpiană – caracterul accesului - acelaşi
  9. regresie rapidă a artritei pe fundalul tratamentului cu Colhicină şi AINS
  10. în perioada între accese - persoane sănătoase
Artropatie cronică
  1. se realizează pe fundalul acceselor repetate de gută
  2. intervalul dintre accese se reduce sau dispare
  3. noduli gutoşi subcutanaţi (tofi – indolori, denşi, configuraţii ovale, delimitaţi de ţesuturile adiacente, de la 1 mm până la 3 cm, mai frecvent la nivelul pavilionului urechii)
  4. sindrom algic permanent
  5. limitări funcţionale – contracturi de flexiune
  6. diformităţi ale labei piciorului - „picior gutos”, a pumnilor – „mână pseudoreumatoidă”
  7. accese trenante gutoase – „status gutos”
  8. afectare renală (accese de tubulopatie urică acută, urolitiaza, nefropatia uratică cronică )






Criteriile de clasificare a artritei gutoase acute
(S.L.Wallace et al., 1977)

A. Prezenţa cristalelor caracteristice de acid uric în lichidul sinovial

B. Prezenţa tofilor, ce conţin microcristale ale acidului uric (confirmate microscopic)

C. Prezenţa a 6 din următoarele 12 semne enumerate mai jos:

1. mai mult de 1 acces de artrită acută în anamneză 7. tumefiere asimetrică a unei articulaţii

8. tumefiere şi dureri în articulaţia metatarsofalangiană I

9. suspecţie de tofi gutoşi

10. imagini chistice subcondrale fără eroziuni la examinarea radiologică
2. inflamaţie articulară care atinge apogeul într-o singură zi
3. monoartrită acută
4. hiperemie deasupra articulaţiei afectate

5. afectare unilaterală a tarsului

6. afectare unilaterală a articulaţiei metatarsofalangiene I
11. hiperuricemie
12. culturi negative pentru bacterii în lichidul sinovial


Exemple de diagnostic:

1. Gută primară, varianta metabolică, artrită acută gutoasă a articulaţiei metatarsofalangiene I pe dreaptă, în acutizare, IFR I.

2. Gută secundară, variantă mixtă, artrită gutoasă cronică cu afectarea preferenţială a articulaţii talocrurale şi a coatelor, osteoartroză secundară, IFR II, tofi la nivelul pavilionului urechilor, nefropatie gutoasă (urolitiază, pielonefrită cronică), IRCr II A.

Pentru mai multă informaţie despre Diagnosticul pozitiv, Diferenţial şi Tratamentul Gutei consultaţi Compendiul de Reumatologie, 2009, sub redacţia prof. univ., d.h.m. Liliana Groppa.